Oprescu anunță data la care noua clădire a Spitalului pentru Copii „Victor Gomoiu” ar putea fi gata

Oprescu anunță data la care noua clădire a Spitalului pentru Copii Victor Gomoiu ar putea fi gata
Publicat: 26/10/2014, 16:44
Actualizat: 28/09/2018, 11:16

„În urmă cu un an și trei luni puneam piatra de temelie, iar acum construcția a fost încheiată, lucrăm deja în interior. Sperăm ca lucrările să fie încheiate spre luna mai 2015”, a spus primarul Sorin Oprescu, în timpul vizitei făcute pe șantierul noului spital, unde a fost însoțit de premierul Victor Ponta și de ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu.

Edilul Capitalei a precizat că este vorba de un spital de urgență pentru copii, dar și de o unitate sanitară în care vor exista clinici de la neurochirurgie până la intervenții pe cord.

„Va fi un spital de urgență de înaltă tehnicitate, în care vor fi abordate toate disciplinele, de la neurochirurgie, la intervenții pe cord. Mai sunt două spitale de urgență pentru copii în București, dar cazurile sunt tot mai numeroase și acestea nu fac față. Începem să pregătim structura spitalului. Ministrul Sănătății a fost de acord ca, până la sfârșitul anului, să definitivăm structura spitalului, să o batem în cuie, ca să o prindem în contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate din 2015”, a mai spus Oprescu.

Primarul a adăugat că pentru cazurile grave ce trebuie aduse la Spitalul „Victor Gomoiu”, ar fi o soluție ca la unitatea sanitară să fie un elicopter, însă trebuie văzut dacă se va găsi și sursa de finanțare pentru acesta.

„Primul ministru ne-a sugerat ideea să avem și un elicopter, pentru cazurile care vin din afara orașului. Este foarte adevărat că este nevoie de un aparat de zbor pentru cazurile de urgență, dar să vedem dacă găsim și sursa de finanțare. Sigur că merită, este un spital la nivel european”, a mai spus Oprescu.

Noua clădire a Spitalului pentru Copii „Victor Gomoiu” are șase etaje, structurate pe mai multe pavilioane, și aduce un plus de 120 de paturi, de la 157 la 278, a declarat managerul spitalului, profesor dr. Doina Pleșca.

Ea a spus că, din acest moment, încep discuțiile cu Ministerul Sănătății pentru pregătirea personalului medical.

„Problema personalului medical este foarte importantă în acest spital. Va fi o altă abordare a medicinei pediatrice. România va putea să-și trateze copiii în țară, și nu să-i trimită în străinătate. Avem foarte multe cereri de la cadrele medicale care ar vrea să lucreze în spital nostru din 2015, întrucât acesta va fi un spital de top, de excelență în medicina românească”, a adăugat Doina Pleșca.

Spitalul „Victor Gomoiu” este unul dintre cele mai vechi spitale pentru copii din Romania, fiind dat în folosință în 1927. Începând din aprilie 2011, spitalul se află în subordinea Primăriei Capitalei.

Lucrările la noua clădire a spitalului au început în iunie 2013, în curtea actualei unități sanitare, care funcționează în sediul vechi de aproape 100 de ani.

Noua clădire va fi dotată cu aparatură și echipamente medicale de ultimă generație. De asemenea, numărul sălilor de operație va crește de la două, care acum deservesc doar specialitatea ORL, la zece, câte două săli de operații ORL, Chirugie, Ortopedie și alte patru destinate secției Cardiologie.

Spitalul va avea una dintre cele mai moderne secții de chirurgie cardiovasculară, cardiologie intervențională și cardiologie pediatrică din România.

Noua unitate va fi primul spital universitar de pediatrie din România, întrucât toate secțiile vor fi baze de învățământ universitar și postuniversitar, potrivit informațiilor furnizate de municipalitate.

În noua clădire vor fi amenajate spații de joacă pentru copii, la fiecare etaj, alături de spații pentru aparținători. Spitalul va avea un spațiu verde de 3.400 de metri pătrați și o parcare de 119 locuri, dintre care cinci pentru ambulanțe.

Clădirea veche a Spitalului „Victor Gomoiu”, care are valoare arhitecturală, va fi consolidată și restaurată, urmând să fie legată de corpul nou printr-o pasarelă de sticlă. Vechiul corp va deveni un centru de formare profesională pentru studenți, rezidenți, specialiști, găzduind săli de curs, de conferințe, biblioteci și laboratoare, potrivit municipalității.

(Serviciul FOTO al agenției MEDIAFAX vă pune la dispoziție imagini.)

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Femeia care apără cerul României. Interviu cu tânăra care se asigură că rachetele rușilor nu...
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba...
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Ceva se întâmplă în Crimeea: Ucrainenii distrug antiaeriana rusă și par a pregăti terenul pentru...
Pițurcă Jr. a 'încercuit-o' pe voluptuoasa fiică a Andreei Berecleanu! Adio, ICH! CANCAN.RO publică imaginile...
Kate Middleton, total SCHIMBATĂ la primul eveniment public. Detaliul observat de toți: „Fac progrese bune,...
Experiment Observator. Un permis auto fals costă peste 700 de euro. Cum sunt racolaţi pe...
Cea mai frumoasă zi, transformată într-o traumă! Zeci de copii au fost implicați într-un accident,...
Kate Middleton, prima apariție publică de când a fost diagnosticată cu cancer! Prințesa de Wales...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai...
Inteligenţa Artificială utilizată de Israel în Gaza ajută la reducerea victimelor civile, sugerează un expert
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
Se fac verificări chiar LA GRANIȚA cu România. Decizia se aplică de mâine, 16 IUNIE
Visul oricărei gospodine. Lingura inteligentă, lansată oficial
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Gagea și Alexandra, din nou împreună? Cum a fost sărutul din Camera roșie: „Am avut...
Saveta Bogdan, adevărul despre cererea în căsătorie făcută de Gheorghe Turda. Care este, de fapt,...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Cine a fost omul de stat român „mai mai mare decât Woodrow Wilson, Lloyd George...
×